sigla Cuvintele lui Stefan
  • Cuvinte
  • Linii și hașuri
  • Povești
  • Rime
  • Newsletter

Invizibilii

de Ioana Pârvulescu

Tipărită la editura Humanitas

Laura, personajul principal al acestei cărți, este o copilă de 8 ani, în primele clase ale școlii. De-a lungul poveștii, se diferențiază de ceilalți colegi prin moduri invizibile ochiului uman, ca de exemplu... imaginația! Avea puterea să creeze în minte lumi întregi, o imaginație debordantă, însă cu o mică dificultate, aceea că nu putea citi. Ceva anume nu o lăsa să citească, neputând lega literele unui cuvânt, fiindcă acestea luau viață înainte să le înțeleagă. Suferea de ceea ce se numește dislexie.

Totul se schimbă când împreună cu alți copii se duce la bibliotecă, iar acolo întâlnește un vrăjitor ce o ajută să călătorească prin lumea cărților. Ținta Laurei este să reușească să citească până la următoarea testare pe care o dădea învățătoarea, așa că își pune toate speranțele în respectivul vrăjitor.

În povestea dumneaei, doamna Ioana Pârvulescu reușește să lege mai multe lumi din cărți celebre, parcă provocând cititorii să le recunoască. Făcând conexiunea cu cărțile pe care le-am citit, mă simt parte din poveste. Încă un motiv pentru care să recomand această carte, o carte pentru cititori cu ”vârste între 8 și 108 ani” așa cum menționează și scriitoarea.